16:46
„Marți dimineață, un membru al armatei americane care oferea consultanță milițiilor kurde (Peshmerga) a fost omorât într-un atac inamic, în apropierea orașului Mosul”, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Peter Cook.
„Incidentul a fost un atac al rețelei teroriste Stat Islamic asupra unei poziții militare Peshmerga, la trei-cinci kilometri de linia de front”, a precizat reprezentantul Pentagonului.
Conform altor oficiali de la Pentagon, militarul ucis era membru al unităților speciale ale Forțelor navale americane, SEAL.
Este al treilea cetățean american ucis în confruntări directe cu militanți ai rețelei Stat Islamic de la inițierea operațiunilor contra organizației teroriste, în 2014.