Un membru al Guvernului britanic, Andrew Mitchell, a demisionat vineri din funcție după ce a folosit un limbaj grosolan la adresa polițiștilor de la Downing Street, a anunțat biroul de presă al premierului David Cameron, citat de AFP.
Mitchell, care îndeplinea funcția de „chief whip” – fiind desemnat să urmărească respectarea disciplinei de partid de către deputații conservatori -, și-a prezentat demisia pentru că a adresat „cuvinte grosolane” poliției, potrivit scrisorii pe care acesta i-a înmânat-o premierului.
El a criticat, în septembrie, polițiștii de la intrarea pe Downing Street, strada care duce la biroul premierului, după ce i s-a interzis să iasă cu bicicleta prin poarta care închide strada.
„A fost absolut deplasat din partea mea să folosesc cuvinte grosolane și îmi pare rău”, a scris Mitchell în această scrisoare dată publicității, în care el își justifică demisia prin faptul că publicitatea făcută acestui incident i-ar prejudicia colegii.
Mitchell, fost ministru al Dezvoltării Internaționale, a reiterat că nu i-a numit „plebe și cretini” pe polițiști, dar a recunoscut că i-a insultat pe aceștia.
El și-a cerut scuze la sfârșitul lui septembrie, dar apelurile la demisia sa s-au multiplicat.
Premierul a acceptat demisia, înțelegând „motivele pentru care” el „a ajuns la această concluzie”, potrivit scrisorii pe care i-a trimis-o lui Mitchell.