Un ministru austriac propune renunțarea la „cote”: Nu are rost. Imigranții refuză să meargă în România
„Consider eronată măsura de a distribui 160.000 de refugiați în statele membre în curs de doi ani (…) Uniunea Europeană nu ar trebui să se mai agațe de asta (de planul cotelor de refugiați), ar trebui să renunțe la el,” a mai spus ministrul austriac în interviul pentru publicația germană, preluat de Russia Today.
Distribuirea de refugiați cu ajutorul cotelor de refugiați nu funcționează pentru că multe state nu sunt pregătite se primească un număr mare de azilanți, a mai adăugat Kurz.
„O altă problemă este reprezentată de faptul că refugiații refuză să meargă în anumite țări UE. De exemplu, România a fost forțată să accepte mii de cote (de refugiați). Dar doar câteva sute de persoane vor să meargă în România,” a mai spus oficialul austriac.
Acesta a mai avertizat că neînțelegerile dintre statele europene pe tema acestui plan ar putea amenința „coeziunea întregii Uniuni Europene.”
Kurz a avertizat și împotriva criticării Guvernului de la Budapesta pentru poziția adoptată în această chestiune. „Devine periculos atunci când unele țări ale Uniunii Europene creează impresia că sunt un model de virtute comparativ cu alte state membre.”