Sigmar Gabriel, actualul ministru de Externe al Germaniei și fost lider al Partidului Social-Democrat (SPD), a anunțat că nu va face parte din noul guvern de coaliție condus de cancelarul Angela Merkel, potrivit unui mesaj postat pe Twitter de politician, informează agenția de știri Dpa.
Andrea Nahles, șefa grupului parlamentar SPD, și Olaf Scholz, liderul interimar al social-democrațiilor, l-au informat pe Gabriel că nu va mai face parte din noul guvern SPD-CDU.
„Voi continua să fiu membru direct ales al Bundestagului german, însă acum se încheie momentul în care am îndeplinit îndatoriri politice de rang înalt pentru SPD”, a scris Gabriel.
„(Servirea partidului meu) a fost o mare onoare pentru care sunt profund recunoscător”, a spus el.
Social-democrații germani urmează să anunțe vineri nominalizările pentru ministerele alocate formațiunii în acordul de coalție semnat cu Uniunea Creștin-Democrată (CDU, centru-dreapta).
Anunțul făcut de Sigmar Gabriel nu este o surpriză, mai ales având în vedere relațiile tensionate ale acestuia cu Nahles.
Tensiunile între cei doi au atins punctul culminant în luna februarie, atunci când Gabriel a criticat în mod public decizia lui Martin Schulz, pe atunci liderul SPD, de a accepta postul de ministru de Externe. În cele din urmă, confruntat cu opoziția mai multor membri ai partidului, Schulz a renunțat la acest obiectiv și a demisionat din funcția de președinte al social-democraților, informează agenția de știri Reuters.
Sigmar Gabriel ar putea fi înlocuit de Heiko Maas, actualmente ministru al Justiției, ori Katarina Barley, care din anul 2017 ocupă funcția de ministru pentru Familie.