Un mort și cinci răniți în Germania, după căderea unei macarale peste un supermarket Aldi

Publicat: 11 12. 2013, 16:07
Actualizat: 11 12. 2013, 16:14

Căderea unei macarale peste un supermarket, în apropiere de Frankfurt, s-a soldat cu un mort și cinci răniți, dintre care doi grav, a anunțat miercuri un purtător de cuvânt al poliției, relatează AFP.

Din cauza pericolului surpării altor părți ale supermarketului de la Bad Homburg, salvatorii nu pot pătrunde în întreaga clădire, a precizat poliția.

Forțele de ordine presupuneau că nu există alte victime. Cauza accidentului era în continuare necunoscută miercuri la prânz.

Grupul Aldi, căruia îi aparține supermarketul, contactat de AFP, nu era în măsură să ofere precizări.

Una dintre cele două persoane rănite grav este operatorul macaralei, care a căzut cu utilajul.