Un mort și mai mulți răniți la o nuntă tradițională turcească, la care participau peste 100 de invitați. S-au tras focuri de armă

Publicat: 01 07. 2024, 08:30
Actualizat: 01 07. 2024, 12:28
Un mort și mai mulți răniți la o nuntă tradițională turcească, la care participau peste 100 de invitați

Un incident violent a întrerupt o nuntă tradițională turcească ținută în orașul Thionville, din Franța. O persoană a decedat și mai multe au fost rănite.

Evenimentul a avut loc sâmbătă seara târziu, când aproximativ 100 de invitați sărbătoreau la o sală de evenimente.

Atacatorii au coborât dintr-o mașină 4×4

Aproximativ 100 de persoane sărbătoreau când atacatorii au sosit la eveniment într-o mașină 4×4.

„Un grup de persoane a ieșit să fumeze în fața sălii, iar apoi trei bărbați înarmați au deschis focul în direcția lor”, a declarat o sursă din poliție, citată de AFP.

Presa franceză relatează că trei bărbați înarmați și cu cagule au sosit la locul recepției din Thionville. Citând surse din poliție, Le Figaro scrie că atacatorii au venit pentru „a regla conturile între bande cunoscute din Moselle”.

Printre răniți se numără o femeie însărcinată, a informat Poliția, iar trei dintre răniți s-ar afla în stare critică la spitalul Bel-Air, din apropiere.

Bărbații ar fi folosit arme automate și puști. Procurorul Nancy Francois Capin-Dulhoste a declarat că bărbații au tras „de câteva zeci de ori”, adăugând că patru persoane au fost nimerite de gloanțe. Victimele ar avea între 25 și 50 de ani.

La sosirea serviciilor de urgență, atacatorii fugiseră deja.

Traficul de droguri, în floare în regiune

Ziarul local Le Républicain Lorrain relatează că poliția cercetează dacă vehiculul provenea din Germania sau Luxemburg – la o distanță de aproximativ 15 km.

În regiunea de frontieră Lorena au avut loc adesea incidente violente legate de traficul de droguri. Potrivit Le Parisien, morții și răniții sunt cunoscuți de autorități pentru cazuri legate de droguri.

În mai 2023, în orașul vecin Villerupt, un schimb de focuri între bande rivale s-a soldat cu cinci răniți.