Prima pagină » Știri externe » Un nou scenariu al propagandei de la Phenian. Cum ar fi încercat CIA să-l asasineze pe Kim Jong-Un

Un nou scenariu al propagandei de la Phenian. Cum ar fi încercat CIA să-l asasineze pe Kim Jong-Un

Un nou scenariu al propagandei de la Phenian. Cum ar fi încercat CIA să-l asasineze pe Kim Jong-Un
Coreea de Nord acuză Statele Unite cu privire la încercarea de a-l asasina pe liderul suprem al țării, Kim Jong-Un.

Agenția de știri a Coreei de Nord (KCNA) admite că CIA a încercat să folosească substanțe chimice sau o otravă bilogică pentru a-l ucide pe Kim Jong-Un, susținând că această acțiune arată că SUA este principalul vinovat care stă în spatele terorismului, potrivit The Independent. 

Agenția, văzută drept mijlocul de propagandă având ca țintă Partidul Muncitoresc nord-coreean a scris: „În luna mai a acestui an, un grup de teroriști câinoși, care s-au infiltrat în țara noastră la ordinul CIA și al serviciului de informații sud-coreean cu scopul de acționa cu substanțe biologice și chimice împotriva conducătorilor noștri, a fost prins. Acest demers arată adevărata față a Statelor Unite și adevăratul vinovat care stă în spatele terorismului”. 

KCNA a afirmat, de asemenea, că SUA „își schimbă culorile” precum un „cameleon”, așa încât să justifice faptul că răstoarnă guvernele din alte state. 

Agenția acuză Washingtonul că folosește războiul împotriva terorismului doar pentru a justifica intervențiile Statelor Unite în Afganistan, Irak și Libia. 

Coreea de Nord este la cuțite cu Statele Unite, iar tensiunile s-au intensificat în urma ultimului test balistic, moment în care Donald Trump a afirmat că acțiuni de acest fel îl vor determina să „distrugă total” statul comunist. 

Citește și