Un nou sondaj arată că Joe Biden are un avans de 8% față de Trump în preferințele alegătorilor
Candidatul Partidului Democrat pentru alegerile prezidențiale de anul acesta din Statele Unite, Joe Biden, are un avans de 8% față de contracandidatul său republican, actualul președinte, Donald Trump.
Datele apar într-un sondaj de opinie realizat de Ipsos la comanda Reuters și arată că fostul vicepreședinte are un avans și mai important în rândul alegătorilor care nu au luat o decizie finală.
Sondajul a fost realizat în perioada 15-21 iulie și arată că 46% dintre respondenți l-ar vota pe Biden în cadrul alegerilor de pe 3 noiembrie, în timp ce 38% ar vota pentru Donald Trump. Restul de 16% fie sunt nehotărâți, fie ar urma să susțină un alt candidat sau să nu voteze.
Atât campania lui Trump, cât și cea a lui Biden, s-au axat în mare parte pe atragerea celor din ultima categorie, în contextul în care aceștia ar putea să schimbe rezultatul alegerilor.
Potrivit unui sondaj Ipsos/Reuters realizat în 2016, înaintea ultimelor alegeri prezidențiale din Statele Unite, atât Trump, cât și contracandidata sa, Hillary Clinton, aveau aceleași procente în rândul respondenților. În ziua alegerilor, Trump a câștigat cele mai multe dintre voturile nehotărâților, ceea ce a făcut ca balanța să încline în favoarea republicanului.
Nehotărâții tind să fie de partea lui Biden
Anul acesta, sondajul arată că 61% dintre nehotărâți spun că l-ar alege pe Biden dacă ar fi nevoiți să ia o decizie acum, în timp ce 39% l-ar alege pe Trump.
De asemenea, 70% dintre nehotărâți susțin că sunt nemulțumiți de rezultatele lui Trump din primul mandat, iar 62% susțin că Statele Unite se îndreaptă într-o direcție greșită.
Acest grup pare să fie foarte îngrijorat și în ceea ce privește pandemia de COVID-19, care a dus la moartea a peste 141.000 de americani.
Astfel, aproximativ 80% dintre indeciși susțin că sunt îngrijorați de răspândirea coronavirusului. Întrebați despre principalul factor care le-ar influența votul, 34% susțin că l-ar vota pe candidatul care are „un plan care să ajute țara să-și revină”.
Alți 24% susțin că și-ar dori un președinte care să poată să refacă încrederea cetățenilor în autorități, iar 12% spun că ar vota un candidat care să pună accent pe sistemul de sănătate.
Studiul mai arată că doar 38% din respondenți sunt de acord cu modul în care președintele Trump a gestionat pandemia până în prezent, procentul ajungând la 20% în cazul alegătorilor indeciși.