Un oficial de la Casa Albă nu exclude posibilitatea ca Donald Trump să îl demită pe Robert Mueller: A mers prea departe cu ancheta

Publicat: 23 04. 2018, 22:19
Actualizat: 24 04. 2018, 08:03

„Credem că scopul investigației a mers mult mai departe de ceea ce se intenționa – anchetarea ingerințelor Rusiei în scrutinul prezidențial”, a declarat Marc Short, consilierul pentru Afaceri Juridice al președintelui Donald Trump, într-un interviu acordat postului NBC.

Marc Short a refuzat să excludă posibilitatea ca Donald Trump să îl demită pe procurorul special Robert Mueller ori pe Rod Rosenstein, adjunct al procurorului general. „Nu putem ști cât de mult poate să devieze această investigație”, a spus el.