Un oficial de rang înalt al conferinței climatice COP29 a fost surprins în timp ce negocia afaceri în domeniul petrolului și gazelor
Un înalt oficial al conferinței COP29 privind schimbările climatice din Azerbaidjan pare să-și fi folosit rolul pentru a aranja o întâlnire cu scopul de a discuta potențiale acorduri cu combustibili fosili, arată BBC.
O înregistrare secretă îl arată pe directorul executiv al echipei COP29 din Azerbaidjan, Elnur Soltanov, discutând despre „oportunități de investiții” în compania de stat de petrol și gaze a țării, cu un bărbat care se dă drept un potențial investitor.
„Avem o mulțime de zăcăminte de gaze care urmează să fie dezvoltate”, spune el.
Un fost șef al organismului ONU responsabil de discuțiile privind clima a declarat pentru BBC că acțiunile lui Soltanov sunt „complet inacceptabile” și o „trădare” a procesului COP.
Postul britanic a primit documente și înregistrări video secrete realizate de organizația pentru drepturile omului Global Witness, în care unul dintre reprezentanții acesteia s-a dat drept șef al unei firme fictive de investiții din Hong Kong, specializată în energie, în fața membrilor COP29. Potențialul investitor a spus că firma sa vrea să sponsorizeze summitul COP29, iar în schimb să discute despre oportunități de investiții în compania petrolieră de stat a Azerbaidjanului, Socar. A fost aranjată o întâlnire online cu Elnur Soltanov, directorul executiv al echipei COP29 din Azerbaidjan, care a fost înregistrat fără să știe în timp ce spunea: „Avem multe câmpuri de gaze care urmează să fie dezvoltate”.
Pe lângă faptul că este directorul executiv al COP29, Soltanov este și ministrul adjunct al Energiei în Azerbaidjan și face parte din Consiliul de Administrație al Socar.
Petrolul și gazele reprezintă aproximativ jumătate din economia Azerbaidjanului și mai mult de 90% din exporturile sale, notează sursa citată.
Cum a picat în plasă șeful COP29
Potențialul investitor a spus că firma sa vrea să sponsorizeze summitul COP29, iar în schimb să discute despre oportunități de investiții în compania petrolieră de stat a Azerbaidjanului, Socar. A fost aranjată o întâlnire online cu Elnur Soltanov, directorul executiv al echipei COP29 din Azerbaidjan, care a fost înregistrat fără să știe în timp ce spunea: „Avem multe câmpuri de gaze care urmează să fie dezvoltate”. Ca răspuns în această situație, un fost șef al ONU, responsabil cu negocierile climatice, a declarat pentru BBC că acțiunile lui Soltanov sunt „complet inacceptabile” și o „trădare” a procesului COP.
„Există multe parteneriate care ar putea fi stabilite”, spune Soltanov în înregistrare. „Socar comercializează petrol și gaze în întreaga lume, inclusiv în Asia”. Soltanov a descris apoi gazele naturale ca fiind un „combustibil de tranziție”, adăugând: „Vom produce o anumită cantitate de petrol și gaze naturale, poate pentru totdeauna”. Deși Organizația Națiunilor Unite Climă recunoaște că va exista în continuare un rol al petrolului și gazelor până în 2050 și chiar și după, subliniază totodată că dezvoltarea de noi câmpuri de petrol și gaze contravine obiectivului global de a limita creșterea temperaturii cu 1,5°C, așa cum s-a stabilit la summiturile anterioare.
Câteva săptămâni mai târziu, compania fictivă de investiții din Hong Kong a primit un e-mail – Socar dorea să accepte inițiativa. În plus, mai multe emailuri între echipa COP29 și investitori fictivi arată că echipa discută despre un acord de sponsorizare de 600.000 de dolari cu o companie fictivă, în schimbul colaborării cu Socar și implicării într-un eveniment despre „investițiile sustenabile în petrol și gaze” în cadrul conferinței.