Un oficial italian propune sancționarea țărilor care nu respectă cotele de refugiați

Publicat: 23 08. 2016, 15:43

„Nu a existat o distribuire suficientă a imigranților extracomunitari la nivelul țărilor europene. Este evaluarea mea: cred că sunt întrunite condițiile pentru inițierea procedurilor de sancționare a țărilor care nu își respectă obligațiile”, a declarat Sandro Gozi, subsecretar de stat la Biroul premierului Matteo Renzi responsabil de Afaceri Europene.

„Nu trebuie să existe o Europă cu două viteze. Sunt în curs întâlniri pentru pregătirea summitului de la Bratislava. Ieri, la Ventotene (…), liderii țărilor care sunt membre istorice ale Uniunii Europene au discutat despre viitorul Europei. Avem trei lideri care își asumă responsabilități într-un moment special”, a adăugat Sandro Gozi, citat de cotidianul Il Mattino.

„În prezent, Europa este foarte diferențiată: în privința monedei, în materie de imigrație și privind participarea la Spațiul Schengen. Matteo Renzi, Angela Merkel și Francois Hollande pledează pentru o logică a incluziunii: toți cei care vor trebuie să participe la relansarea Uniunii Europene, dar, în același timp, cine nu vrea ori nu își poate asuma aceleași responsabilități măcar nu poate bloca reformele”, a argumentat Sandro Gozi.

Germania, Franța și Austria au sugerat în mai multe rânduri sancționarea țărilor europene care nu acceptă cotele de repartizare a refugiaților. Fostul cancelar austriac Werner Faymann a pledat, acum câteva luni, pentru solidaritatea țărilor central și est-europene membre UE în primirea refugiaților, avertizând cu reducerea fondurilor statele care nu acceptă extracomunitari conform sistemului de distribuire.

Consiliul Uniunii Europene a stabilit, în septembrie 2015, să distribuie pe bază de cote 160.000 de refugiați extracomunitari ajunși în spațiul UE. România, Cehia, Slovacia și Ungaria au votat, în Consiliul UE pentru Justiție și Afaceri Interne, împotriva sistemului de relocare a imigranților conform unor cote obligatorii, dar schema a fost aprobată. După atentatele comise la Paris în noiembrie, Polonia a semnalat că nu va mai primi refugiați. Ungaria va organiza, în octombrie, referendum pe tema aplicării cotelor de distribuire a imigranților.

Ieșirea Marii Britanii nu înseamnă sfârșitul Uniunii Europene, a dat asigurări, luni seară, premierul Italiei, Matteo Renzi, după întrevederea cu președintele Franței, Francois Hollande, și cu Angela Merkel, cancelarul Germaniei. Reuniunea informală la care au participat președintele Franței, Francois Hollande, premierul Italiei, Matteo Renzi, și cancelarul german, Angela Merkel, s-a desfășurat pe Insula italiană Ventotene, situată în Marea Tireniană. Pe agenda reuniunii din Italia au figurat următoarele teme: contribuțiile comune pentru siguranța europeană post-Brexit, apărarea Uniunii Europene, combaterea terorismului, criza imigranților și relansarea investițiilor.