Un oraș din Suedia „plătește” tinerii șomeri să-și caute locuri de muncă în Norvegia. „Aveam o rată a șomajului în rândul tinerilor de peste 25%, așa că trebuia să facem ceva”
Autoritățile din orașul suedez Soderhamn au luat decizia de a „plăti” tinerii să-și caute locuri de muncă în Norvegia, în încercarea de a reduce rata șomajului aflată în creștere puternică în cadrul acestei categorii de vârstă, potrivit presei britanice.
Potrivit unui program organizat de autoritățile din Soderhamn și biroul național pentru ocuparea forței de muncă, orice persoană cu vârstă între 18 și 28 de ani poate participa la „Călătoria pentru un loc de muncă” la Oslo, capitala Norvegiei, scrie cotidianul The Telegraph.
Cei care se înscriu primesc un bilet gratuit până la Oslo și au asigurată cazarea timp de o lună, costurile fiind acoperite de autoritățile locale din Soderhamn. Programul include și oferirea de sprijin în capitala Norvegiei pentru găsirea unei slujbe.
„Aveam o rată a șomajului în rândul tinerilor de peste 25%, așa că trebuia să facem ceva. Căutarea unui loc de muncă în Norvegia a fost tot timpul populară în rândul tinerilor, dar în unele cazuri când vor să plece nu știu cum să procedeze pentru a găsi o slujbă sau cazare”, a declarat Magus Nilsen, responsabil de implementarea proiectului.
Până în prezent, circa 100 de persoane au decis să folosească programul pentru a pleca din Soderhamn, oraș cu 12.000 de locuitori situat la 250 de kilometri la nord de Stockholm.