Un pacient a murit într-o ambulanță în fața unui spital din Anglia. Paramedici: ”Nu este corect, este o nebunie”
Un pacient a murit într-o ambulanță, în fața unui spital din Anglia, pentru că nu existau paturi disponibile în acel moment, ceea ce a declanșat o serie de proteste în cadrul personalului serviciului de ambulanță. Poliția a demarat o anchetă în acest caz.
Pacientul a fost transportat marți la Spitalul General Fairfield din Greater Manchester, cu o infecție toracică. Acesta se afla încă în ambulanță, care fusese oprită în fața spitalului, deoarece nu existau paturi disponibile în care să fie internat. Cu toate acestea, tratamentul a fost administrat și pacientul a primit medicamentele de care avea nevoie. Starea acestuia s-a deteriorat ulterior și a intrat în stop cardiac.
„Un pacient a fost dus la spital cu o infecție în piept și ținut afară, în ambulanță. Tratamentul a fost început încă din ambulanță, dar pacientul a intrat în stop cardiac. Nu s-au încercat manevre de resuscitare”, a declarat o sursă a Serviciului Național de Sănătate.
O investigație a fost lansată acum de Serviciul de Ambulanță Nord-Vest, ca urmare a decesului. În Greater Manchester, pacienții sunt ținuți în mod regulat în ambulanțe ore în șir în timp ce așteaptă un pat liber în spital, potrivit paramedicilor North West Ambulance Service (NWAS).
Decesul a stârnit proteste în cadrul serviciului de ambulanță
Tragedia a stârnit un val de îngrijorare în rândul paramedicilor din toată țara întrucât ambulanțele au ajuns să fie „tratate ca secții suplimentare”, pe măsură ce deficitul de paturi în spitale este din ce în ce mai mare, relatează Mirror.
De asemenea, paramedicii susțin că stopul cardiac ar fi putut fi prevenit dacă pacientul s-ar fi aflat în spital, într-un pat, supravegheat de medici.
„Pacientul a murit în ambulanță. Nu este corect, este o nebunie. Pacientul respectiv nu ar fi trebuit să moară acolo. Nu este vina personalului, ei muncesc cât de mult pot. Pur și simplu, sistemul nu are capacitatea de a face față cererii”, a spus un paramedic al spitalului.