Un pastor s-a sinucis după ce numele lui a fost publicat de hackeri în urma atacului asupra site-ului de relații extraconjugale Ashley Madison
John Gibson, profesor la New Orleans Baptist Seminary, era căsătorit și avea doi copii. După ce datele personale a peste 30 milioane de utilizatori ai Ashley Madison au fost publicate pe internet, pastorul, care s-a regăsit în lista celor expuși, a intrat în depresie.
El a spus, într-o notă lăsată, că acest incident l-a determinat să își ia viața. Gibson a transmis familiei că îi pare „foarte, foarte rău” pentru cele întâmplate.
În august, poliția canadiană anunțat că cel puțin două persoane s-au sinucis după ce hackerii au publicat pe internet informațiile confidențiale.
Printre datele expuse se numără celor ale unor persoane importante, precum politicieni, militari de rang înalt, vedete și șefi de companii.
Acesta este unul dintre cele mai grave atacuri ale hackerilor, potrivit unui reprezentant al poliției canadiene. Asta deoarece afectează indirect familii, relații și copii.
Site-ul canadian Ashely Madison, al cărui slogan este „Life is short. Have an affair” și care număra peste 37 de milioane de utilizatori, este specializat în întâlniri extraconjugale. Pe site-ul creat în 2001 erau înscrise persoane din 46 de țări.