Un pod s-a prăbușit în Mexic în timp ce era inaugurat. Zeci de persoane au fost rănite | VIDEO
Un pod s-a prăbușit în Cuernavaca, Mexic, chiar în timp ce era inaugurat de către oficiali locali, informează presa mexicană.
Potrivit Televisa, primarul din Cuernavaca, José Luis Urióstegui, dar și soția acestuia, se numără printre persoanele rănite.
Datele cu privire la numărul persoanelor rănite variază în acest moment, dar se pare că cel puțin 25 de persoane au ajuns la spital, dintre care două sunt în stare gravă.
Accidentul a fost surprins de camerele video în timp real, deoarece momentul era transmis în direct pe rețelele sociale.
„Nu știm în acest moment câți oameni au urcat pe podul de aproximativ trei metri înălțime. Este un pod suspendat, era reinaugurat în acel moment”, a declarat Pedro Enrique Clement Gallardo, șeful Departamentului de Protecție Civilă din Morelos.
Răniții, transportați la spitale din Cuernavaca
Cuauhtémoc Blanco, guvernatorul statului Morelos a declarat că soția primarului José Luis Urióstegui și mai mulți jurnaliști se numără printre cei aflați pe pod când acesta s-a prăbușit.
Guvernul orașului Cuernavaca a declarat într-un comunicat că patru membri ai consiliului local, alți doi oficiali municipali și un reporter local au fost răniți. Aceștia au fost scoși pe targi din albia râului și au fost duși la spital. Momentan nu au fost făcute publice informații despre starea lor, informează The Guardian.
Potrivit municipalității, primarul José Luis Urióstegui a fost dus la spital. Acesta „are răni ușoare și este în afara oricărui pericol”.
Cel mai probabil, podul s-a prăbușit din cauza numărului mare de persoane care au participat la inaugurare, capacitatea structurii fiind depășită.