Prima pagină » Știri externe » Un polițist a fost condamnat la 2 ani de închisoare, după ce a percheziționat ilegal mai mulți suspecți

Un polițist a fost condamnat la 2 ani de închisoare, după ce a percheziționat ilegal mai mulți suspecți

Un polițist a fost condamnat la 2 ani de închisoare, după ce a percheziționat ilegal mai mulți suspecți

Polițistul Michael Vagnini a fost acuzat că a percheziționat anal mai mulți suspecți, printre care și un tânăr de 15 ani, deși legea din Wisconsin interzice clar acest lucru. În respectivul stat, numai medicii au voie să facă percheziții în cavitățile corporale și asta numai în baza unui mandat, potrivit dailycaller.com.

Una dintre victimele lui Vagnini susține că un alt polițist i-a pus pistolul la tâmplă, în timp ce Vagnini l-a strâns de gât, i-a atins scrotul și i-a băgat degetul în anus.

Dailycaller.com scrie că Vagnini a făcut zeci de astfel de percheziții ilegale de-a lungul anilor, toate asupra persoanelor de culoare, însă în anumite cazuri chiar a găsit droguri în anusurile suspecților. Aceștia se apără și spun că drogurile au fost puse chiar de polițist.

Deși a fost găsit vinovat de 25 de capete de acuzare, Vagnini va sta în pușcărie doar puțin peste 2 ani, pedeapsă considerată „incredibil de îngăduitoare” de dailycaller.com.

Vagnini era singurul care administra percheziții anale suspecților, însă complicii săi au fost și ei pedepsiți, fiind dați afară din poliție, amendați și puși să facă muncă în folosul comunității.

Citește și