Un procuror cere PEDEAPSA CAPITALĂ împotriva fostului președinte tunisian Ben Ali
Procurorul Tribunalului militar din Kef a cerut miercuri pedeapsa capitală împotriva fostului președinte tunisian Zine El Abidine Ben Ali, judecat în contumacie pentru rolul său în represiunea revoltei populare în ianuarie 2011, a anunțat o sursă judiciară militară, citată de AFP.
Procurorul a cerut pedeapsa capitală pentru fostul președinte, judecat pentru „complicitate la omucideri voluntare”, și „sancțiunile cele mai severe cu putință” pentru ceilalți 22 de acuzați, foști oficiali de rang înalt ai regimului, pentru moartea a cel puțin 22 de persoane la Thala și Kasserine.
Aceste două orașe au plătit un tribut greu revoltei populare care a provocat fuga lui Ben Ali în Arabia Saudită la 14 ianuarie 2011.
Aceasta este prima dată când pedeapsa capitală este cerută împotriva fostului președinte tunisian, care a fost deja condamnat în contumacie, de justiția civilă, la peste 66 de ani de închisoare, în special pentru trafic de droguri și abuz de bunuri publice.
În cursul procesului de la Kef, care a debutat la sfârșitul anului trecut, nici unul dintre acuzați nu a recunoscut că a dat ordin de a deschide focul, fiecare evocând responsabilitatea unei „celule de securitate” și „sălii de operațiuni” a Ministerului de Interne, fără a da nume.
Printre inculpați figurează foștii miniștri de Interne Rafik Belhaj Kacem și Ahmed Fria, precum și fostul director general al securității Adel Tiouiri și fostul șef al brigăzilor speciale, Jalel Boudriga.