Un profesor francez a încărcat pe Facebook o fotografie a unei picturi celebre. Rețeaua a reacționat, iar el s-a ales cu 20.000 de euro

Publicat: 07 03. 2015, 18:40
Actualizat: 08 03. 2015, 08:41

Potrivit AFP, un tribunal din Paris a decis în această săptămână că are putere de decizie asupra unei acțiuni intentate de un profesor francez al cărui cont de Facebook a fost suspendat după ce a postat o fotografie cu „L’Origine du Monde” – o pictură faimoasă din secolul al XIX-lea, de Gustave Courbet, care ilustrează părțile intime ale unei femei goale.

Bărbatul, al cărui nume nu a fost făcut public, a intentat o plângere împotriva Facebook la o instanță din Franța, susținând că drepturile sale la libera exprimare au fost încălcate, deoarece rețeaua de socializare nu a putut face distincția dintre artă și pornografie.

Pictura în cauză, realizată de Gustave Courbet în 1866, este expusă la Musée d’Orsay din Paris.

La o audiere care a avut loc în luna ianuarie, avocatul care reprezintă interesele Facebook a argumentat că tribunalul francez nu are nicio competență în caz, pentru că bărbatul a fost de acord cu termenii rețelei de socializare, în care se precizează că plângerile împotriva companiei pot fi judecate numai în instanțele din California. Dar tribunalul din Paris nu a fost de acord cu acest lucru, stabilind că această clauză este „abuzivă”, joi, printr-o hotărâre care ar putea crea un precedent important pentru Facebook și pentru alte companii de profil din SUA.

„Această decizie va crea precedente pentru alte medii de socializare și alți giganți de internet, care se folosesc de faptul că au sediul în străinătate, mai ales în Statele Unite, pentru a încerca să fugă de legile franceze”, a spus Stephane Cottineau, avocatul profesorului.

Acesta va primi daune în valoare de 20.000 de euro, potrivit Le Figaro.

Nuditatea și alte tipuri de conținut sexual explicit sunt interzise de Facebook, potrivit standardelor comunitare ale site-ului, deși combinațiile de algoritmi și moderatorii externi ai companiei au întâmpinat probleme și în trecut în a distinge arta de obscenități.

„Vrem să respectăm dreptul oamenilor de a împărtăși conținut care are importanță personală, fie că este vorba despre o sculptură precum «David» a lui Michelangelo sau poze de familie cu un copil care este alăptat”, a declarat compania pentru AFP, precizând că a luat act de decizie și că are în vedere un răspuns.