Incidentul a avut loc luni la bordul unui avion care zbura între Palma de Mallorca și Ibiza.
Imediat după decolarea avionului, un pasager s-a ridicat de pe scaun și s-a îndreptat spre una din ușile aeronavei. Fiind într-o stare vizibilă de nervozitate, bărbatul a încercat să deschidă ușa avionului.
Individul, un român în vârstă de 44 de ani, a fost imobilizat în câteva secunde de alți pasageri și de însoțitorii de bord.
Piloții au alertat cel mai apropiat turn de control și au decis aterizarea de urgență.
Potrivit site-ului MallorcaZeitung.es, avionul a aterizat în siguranță pe insula spaniolă Ibiza, iar românul a fost reținut de agenți ai Gărzii Civile spaniole sub acuzația de perturbare a unui zbor cu pasageri.
El a explicat că a vrut să deschidă ușa aeronavei pentru a se sinucide. Românul a fost preluat de o ambulanță și internat la spitalul de psihiatrie Can Misses din Ibiza, unde starea sa va fi evaluată.