Un român a murit, după ce un camion a fost lovit de un tren, în Germania

Publicat: 06 11. 2015, 07:34

Trailerul pe care se afla vehiculul militar ar fi rămas blocat pe șine, la un punct de trecere a căii ferate din orașul Freihung, în landul german Bavaria, potrivit autorităților, citate de Deutsche Welle în pagina online.

Trenul regional, care avea aproximativ 40 de persoane la bord, a lovit camionul, după care ambele vehicule au luat foc. Trenul „a intrat în camion cu 100 de kilometri pe oră, fără a frâna”, a declarat un purtător de cuvânt al poliției, citat de site-ul de știri Focus Online.

Potrivit Die Welt, șoferul român al camionului și mecanicul de tren au murit în urma accidentului. Alte patru persoane au fost grav rănite.

În schimb, pasagerul aflat în camion a fost doar ușor rănit, fiind interogat de poliție imediat după accident. Anchetatorii speră ca acesta să le ofere detalii despre circumstanțele producerii coliziunii.

Potrivit unui purtător de cuvânt al poliției germane, citat de Focus Online, camionul românesc transporta un vehicul al Armatei SUA.

Freihung este un orășel din sudul Germaniei cu aproximativ 2.500 de locuitori, situat la nord-est de Nuremberg, în apropierea frontierei cu Cehia.