Un român a pătruns cu mașina pe contrasens, pe o autostradă din Italia, provocând un grav accident
Un imigrant român a circulat cu mașina pe contrasens, pe autostrada de centură a orașului italian Parma, intrând în coliziune cu un vehicul condus de un italian, care a murit în urma impactului, scrie ziarul La Repubblica, în ediția online.În vehiculul care a provocat accidentul se aflau doi imigranți români, răniți în urma impactului.
Potrivit poliției, un autoturism marca Renault Laguna condus de un imigrant român a circulat câțiva kilometri pe contrasens, duminică dimineață, pe autostrada de centură a orașului Parma, în nordul Italiei.
Vehiculul condus de imigrantul român a intrat în coliziune cu un autoturism Audi A2, la volanul căruia se afla un cetățean italian în vârstă de 33 de ani. Șoferul italian a murit pe loc în urma impactului.
Cei doi români au fost răniți ușor și au fost transportați la secția de urgențe a Clinicii Maggiore din Parma.