Un român care fura cardurile pensionarilor din Italia a fost prins la Padova
Un român de 35 de ani, care a băgat spaima în mai mulți pensionari din Italia, după ce le fura cardurile cu banii de pensie, a fost reţinut sâmbătă seara în orașul Padova.
Românul de 35 de ani, care era șeful unei grupări infracționale, este identificat drept C. C.
Acesta se ocupa cu furtul cardurilor bancare de la persoanele în vârstă din Italia şi valorificarea acestora pentru obţinerea unui profit cât mai mare.
Infractorul acționa lângă bancomate
Potrivit Padova Oggi, infractorul român era ajutat de câţiva complici. Aceștia acționau chiar lângă bancomate, de unde reușeau să sustragă cadurile bătrânilor neatenți, apoi fugeau cu ele și le foloseau foarte repede, înainte ca bătrânii să apuce să le blocheze.
Liderul acestei bande a mai fost condamnat pentru astfel de infracțiuni de către o instanță din Torino.
Prins cu un card furat la ei
Polițiștii l-au urmărit în trafic și a fost oprit pentru verificări, iar oamenii legii au găsit în posesia bărbatului și a celor doi complici ai acestuia un card de debit emis de banca Unicredit, care aparținea unei victime din Verona.
Contactat de poliție, pensionarul a confirmat că i s-a furat cardul cu o zi înainte.
Infractorii riscă acum mulți ani de închisoare.