Un șeic din Bahrain, prins în Nepal cu 2.000 de doze de vaccin AstraZeneca. Cum a motivat acesta prezența dozelor
Un șeic din Bahrain, sosit în Nepal pentru a escalada vârful Everest, a ajuns în această țară cu 2.000 de doze de vaccin împotriva COVID-19 fără să aibă aprobare din partea autorităților.
Prințul a declarat că a intenționat să doneze cele 2.000 de doze de vaccin AstraZeneca unui sat din Himalaya, informează Digi24.
Nepalul anchetează acum modul în care șeicul Mohamed Hamad Mohamed Al Khalifa a intrat în această țară cu dozele de vaccin fără să aibă aprobare.
Acest șeic din Bahrain a sosit luni la Kathmandu și intenționa să doneze cele 2.000 de doze unui sat, după cum informează Ambasada Nepalului în Bahrain.
Șeic din Bahrain, anchetat după ce a intrat în Nepal cu doze de vaccin asupra sa
Santosh KC, purtătorul de cuvânt al Departamentului pentru Medicamente din Nepal, a declarat că dozele „au fost introduse în țară fără a urma procedura necesară și fără autorizare prealabilă. Cercetăm și vom decide dacă pot fi utilizate”.
Prinţul şi echipa sa, care include membri ai Gărzii Regale din Bahrain, s-au întors în Nepal, unde escaladaseră deja două vârfuri din Himalaya în luna octombrie, Manaslu (8.163 metri), al optulea cel mai înalt vârf din lume, şi Lobuche (6.119 metri).
La acea dată, autoritățile nepaleze acordaseră o autorizație specială pentru ca acest grup să poată intra în țară, în contextul în care frontierele Nepalului erau închise din cauza pandemiei de COVID-19.
Nepalul și-a redeschis granițele pentru alpiniști
Lipsa turiștilor străini a afectat, însă, puternic economia acestei țări sărace, în contextul în care turismul reprezintă 8% din PIB și generează peste un milion de locuri de muncă, conform datelor World Travel and Tourism Council.
Alpiniștii care doresc să escaladeze Munții Himalaya în Nepal trebuie să stea în carantină timp de șapte zile și să prezinte un rezultat negativ la testul COVID-19 înainte de a-și începe expediția.
Nepalul a început în ianuarie campania de vaccinare împotriva COVID-19, după ce a primit un milion de doze de vaccin AstraZeneca de la autoritățile indiene.