Un seism cu magnitudinea 3,8 grade a fost resimțit în vestul Bulgariei
Un cutremur cu magnitudinea 3,8 a fost resimțit în vestul Bulgariei marți, la o săptămână după seismul de 5,9 grade care a produs pagube importante, relatează site-ul Novinite.com.
Noul seism a fost înregistrat marți în jurul orei 10.23 (10.23, ora României) și s-a simțit cel mai puternic în orașul Pernik, care a fost cel mai afectat de cutremurul de săptămâna trecută.
Conform Institutului Național bulgar de Geofizică, Geodezie și Geografie, epicentrul seismului a fost localizat la aproximativ 20 de kilometri sud-vest de capitala bulgară, Sofia.