Un senator american acuzat de plagiat s-a retras din campania electorală
Senatorul american John Walsh s-a retras din cursa electorală pentru un nou mandat, după ce a fost acuzat că ar fi plagiat lucrarea de masterat de la Colegiul de Război al Armatei Statelor Unite, în 2007, scrie Huffington Post.
Jurnalistul Chuck Johnson, de la o publicație locală din Montana, a publicat informația joi, pe rețeaua de microblogging Twitter. Într-o declarație pentru simpatizanții săi, Walsh a precizat că pune capăt campaniei electorale pentru a se axa pe atribuțiile sale de senator.
„Îmi sfârșesc campania pentru a putea să mă axez pe îndeplinirea responsabilităților care mi-au fost încredințate în calitate de senator american”, a precizat el. „Meritați pe cineva care va lupta întotdeauna pentru Montana și eu voi face asta”, se mai arată în comunicat.
Chiar și înainte de anunțul oficial, democrații din Montana au început să ia măsurile necesare pentru înlocuirea lui Walsh în cursa electorală. Johnson spune că partidul trebui să găsească o alternativă până pe 20 august.
Mai multe publicații din Montana au solicitat retragerea lui Walsh din cursă. După ce New York Times a publicat acuzațiile de plagiat, Walsh a făcut un comentariu controversat, pe care l-a retras ulterior. Senatorul a spus că în acea perioadă nu se putea concentra la activitatea sa academică deoarece suferea de stres post-traumatic.
Premierul Victor Ponta a fost la rândul său acuzat că ar fi plagiat teza de doctorat. În luna martie, instanța supremă a decis că Ponta nu va fi cercetat pentru plagiat, după ce contestația formulată de Adrian Papahagi, Mihail Neamțu și Augustin Ofițeru, prin care au cerut infirmarea soluției de neîncepere a urmăririi penale și redeschiderea dosarului, decizia fiind definitivă.
Denunțătorii au susținut că, din cele 292 de pagini ale lucrării „Răspunderea în dreptul internațional umanitar”, publicată de Editura Universul Juridic în 2010, lucrare care îi are ca autori pe Victor Ponta și Daniela Coman, „un număr de 113 pagini nu constituie o operă de creație originală proprie, ci reprezintă o însușire frauduloasă a produsului de crație intelectuală a patru autori”.