Un tânăr arestat în SUA pregătea un masacru în care ținta principală era Obama: „Aș fi pus arma la capul lui, aș fi apăsat pe trăgaci”
Postul de televiziune WXIX-TV din Cincinnati a anunțat că Christopher Lee Cornell, în vârstă de 20 de ani, a sunat de la închisoarea din Kentucky în care este deținut, a mărturisit că este un susținător al grupării Stat Islamic și a afirmat că plănuia să ucidă oficiali guvernamentali, din cauza bombardamentelor americane asupra organizației teroriste.
Televiziunea a difuzat parțial interviul vineri noaptea, după ce avocatul lui Cornell a avertizat fără succes în instanță că acest lucru ar putea încălca dreptul inculpatului la un proces echitabil.
Aș fi luat o armă, „aș fi pus-o la capul lui Obama, aș fi apăsat pe trăgaci, apoi aș fi tras mai multe gloanțe asupra membrilor Senatului și Camerei Reprezentanților și aș fi atacat ambasada israeliană și alte clădiri”, a declarat Cornell, întrebat ce ar fi făcut dacă nu ar fi fost arestat în ianuarie.
Cornell, care a precizat că este musulman, a adăugat că voia să comită atacul din cauza „agresiunii americane continue împotriva poporului nostru și a faptului că America, în special președintele Obama, vrea să ducă un război împotriva Statului Islamic”. „Ei pot spune că sunt terorist, dar și noi considerăm că trupele americane sunt teroriști care vin pe pământul nostru, ne fură resursele și ne omoară oamenii, ne violează femeile”, a subliniat acesta.
Cornell, care a crescut la periferia orașului Cincinnati și încă locuia cu părinții, a avertizat că sprijinul pentru gruparea Stat Islamic este răspândit. „Suntem în Ohio, suntem în fiecare stat”, a afirmat el. „Suntem mai organizați decât credeți”.
Autoritățile federale l-au inculpat pe Cornell pentru două acuzații care se pedepsesc cu până la 20 de ani de închisoare fiecare: tentativă de ucidere a unor angajați și oficiali guvernamentali și solicitare de a comite o crimă cu violență. El riscă să fie vizat și de o acuzație legată de arme. Inculpatul a pledat nevinovat și așteaptă să fie judecat în Cincinnati.
Cornell a fost arestat în afara unui magazin de arme din apropierea locuinței sale, la 14 ianuarie, după ce FBI a afirmat că a cumpărat două puști de asalt M-15 și 600 de cartușe. FBI a precizat că acuzatul intenționa să atace Capitoliul (sediul Congresului) cu bombe improvizate și să împuște oficiali guvernamentali.