Un teritoriu american, în alertă. Locuitorii au fost sfătuiți să se pregătească pentru un eventual ATAC NUCLEAR

Publicat: 30 09. 2017, 19:18
Autoritățile statale au sfătuit localnicii să se pregătească pentru un atac nuclear nord-coreean ca și cum ar face față unui tsunami sau uragan, care ar lovi arhipelagul.
 
Gene Ward, un reprezentant al statului, a declarat că nu dorește „să alarmeze” populația, dar că își dorește ca oamenii să fie pregătiți. Potrivit acestuia, cei mai tineri dintre localnicii insulei au devenit îngrijorați în urma avertismentului, în condițiile în care nu au crescut înconjurați de astfel de probleme.
 
Pregătirile pentru tsunami și uragane reprezintă un lucru comun pentru localnicii insulei. În luna noiembrie, statul va începe testarea unui sistem sonor de avertizare. În Hawaii nu există însă adăposturi nucleare publice.