Un tren de pasageri a deraiat la New York: cel puțin patru morți și 67 de răniți. FOTO + VIDEO
UPDATE Patru morți și 67 de răniți în accidentul feroviar din New York
UPDATE Cel puțin patru persoane au murit și alte cel puțin 60 au fost rănite în urma deraierii unui tren de navetiști, duminică dimineață, în stația Spuyten Duyvil din cartierul Bronx, în New York, au declarat surse apropiate investigației, citate de CNN.
Aproximativ 100 de pompieri se află la fața locului, în timp ce numeroase persoane au fost rănite.
Între două și cinci vagoane au deraiat la scurt timp după ora locală 07.00 (14.00 ora României), au declarat oficiali din cadrul departamentului de pompieri pentru postul de televiziune WCBS, afiliat CNN. Acestea nu au ajuns însă în apă, afirmă televiziunea.
Numeroase echipe de salvare au fost trimise la fața locului, în nordul Manhattanului, în sectorul Spuyten Duyvil, potrivit unui purtător de cuvânt al pompierilor.
Vom reveni cu amănunte