UN TREN TGV A DERAIAT lângă Strasbourg. Peste 20 de pasageri au fost răniţi, iar mecanicul este în stare gravă
Un tren TGV a deraiat joi dimineață, în Franţa, la 30 km de Strasbourg, iar mai multe persoane au fost rănite. Presa franceză anunță că în garnitură se aflau 348 de pasageri, iar 21 de oameni au fost răniți, inclusiv mecanicul, care a suferit un traumatism dorsal grav.
Locomotiva şi cele patru vagoane au sărit de pe şine, se pare, din cauză că s-a prăbușit o porțiune din terasament sau pentru că ar fi fost un obstacol pe șine.
La un moment dat, rama a frânat violent, geamurile din primul vagon s-au fisurat și pasagerii au resimțit șocul. Un pasager povestește că s-a simțit ca și când trenul a lovit ceva, șocul a fost puternic, trenul a tremurat, a frânat de urgență și vagoanele s-au înclinat și au ieșit de pe șine.
Trenul TGV nr. 2350 a plecat la ora 06.38 din orașul Colmar și ar fi trebuit să ajungă la 09.05 în gara Paris Est. De la Colmar la Strasbourg sunt 63 km și trenul face 35 de minute, iar de la Strasbourg la Paris sunt 439 km, distanţă parcursă de tren în 106 minute.
Trenul, care a plecat din Strasbourg spre Paris, la ora 07.19 și a deraiat în jurul orei 07.30 în zona comunei Ingenheim, în regiunea Hochfelden, scrie Hotnews.
FOTO: Twitter.com/RafinJulien