Un zbor al companiei Ryanair pe ruta București-Dublin a fost deviat către un aeroport german

Publicat: 10 02. 2015, 07:48

Avionul, care efectua zborul FR7347, a anunțat că are o urgență medicală la bord la scurt timp după ora 22.00 GMT (00.00 ora României) și a aterizat în siguranță după câteva minute pe aeroportul Koln Bonn.

„Zborul de la București la Dublin a fost deviat către Koln după ce unui client i s-a făcut rău la bord”, a precizat compania într-un comunicat citat de Irish Independent. „Aeronava a aterizat normal, iar clientul a fost întâmpinat de personalul medical, care l-a debarcat pentru a-i administra tratament. Aeronava urmează să plece în scurt timp către Dublin”, a continuat compania.

Un purtător de cuvânt al aeroportului din Dublin a declarat că avionul urma să ajungă la Dublin la ora locală 00.45 (02.45 ora României). „Ryanair își cere scuze sincer de la clienții afectați pentru această scurtă întârziere”, a conchis compania.