Un ziarist a transmis moartea fiului său: „Ce a făcut fiul meu să moară astfel? Care este greșeala lui?!”
Fiul în vârstă de 11 luni, al unui jurnalist care lucrează pentru serviciul în limba arabă al BBC, a fost ucis în timpul unui atac aerian israelian în Gaza, relatează BBC News Online.
Jihad Misharawi susține că fiul lui, Omar, în vârstă de 11 luni, a murit după ce un șrapnel a lovit casa familiei sale din Gaza.
„Cumnata mea a fost ucisă împreună cu fiul meu, iar fratele și celălalt fiu al meu au fost răniți”, povestește jurnalistul.
„Ce a făcut fiul meu să moară astfel? Care este greșeala lui? Avea doar 11 luni”, a declarat el, cu ochii în lacrimi și ținând în brațe trupul neînsuflețit al fiului său.
Violențele au escaladat în Gaza și sudul Israelului după ce armata israeliană l-a ucis, miercuri, pe liderul aripii militare a Hamas.