Una dintre cele mai importante aliate ale lui Aleksei Navalnîi a fost arestată. Ce acuzații i se aduc
Liubov Sobol, o colaboratoare apropiată a opozantului rus Aleksei Navalnîi, a fost reținută la Moscova, în cursul zilei de joi.
Aceasta a fost arestată sub acuzația de instigare la organizarea de proteste ilegale, după ce ar fi cerut, împreună cu alți membri ai echipei lui Navalnîi, ca cetățenii ruși să iasă în stradă pentru a protesta față de arestarea disidentului, informează agenția MEDIAFAX, care citează AFP.
Astfel, Liubov Sobol „a fost reţinută pentru că a făcut apeluri la organizarea de manifestaţii neautorizate”, a declarat avocatul acesteia, Vladimir Voronine.
Echipa lui Aleksei Navalnîi le-a cerut simpatizanţilor să participe la proteste sâmbătă în zeci de oraşe din Rusia, pentru a solicita eliberarea liderului opoziţiei.
Parchetul General de la Moscova a anunţat măsuri de „limitare a accesului la informaţii ilegale” difuzate pe reţele de socializare online şi blocarea „apelurilor de participare la mitinguri ilegale”.
Cine este Liubov Sobol?
Liubov Sobol, avocat în cadrul Fundației Anticorupție, condusă de Navalnîi, a mai fost reținută în trecut de către autoritățile ruse ca urmare a colaborării sale cu liderul opoziției.
Ea ar urma să fie eliberată după expirarea perioadei de reţinere întrucât este mama unui copil mic.
Sobol, care l-a vizitat pe presupusul agent secret al FSB pe care Navalnîi îl acuză că ar fi fost implicat în tentativa de asasinare care l-a vizat, este anchetată pentru „violare de domiciliu” și „amenințări”, fiind reținută luna trecută în acest dosar.
Lyubov Sobol a fost reținută la scurt timp după ce Navalnîi a publicat înregistrarea unei convorbiri telefonice cu presupusul agent FSB Konstantin Kudriavțev în care acesta din urmă, crezând că discută cu un oficial din cadrul serviciilor de informații, recunoaște că serviciile speciale ruses l-au otrăvit pe opozantul lui Vladimir Putin.
Autoritățile de la Moscova au descris convorbirea ca fiind un fals, dar nu au dezmințit că persoana cu care a discutat Navalnîi ar fi agent secret.
Rusia respinge solicitările Occidentului privind eliberarea lui Navalnîi
Disidentul rus Aleksei Navalnîi a fost arestat, duminică seară, la revenirea în Rusia după ce a fost tratat în Germania ca urmare a atacului neurotoxic din august 2020. O instanţă judiciară a decis luni menţinerea în detenţie a lui Aleksei Navalnîi pentru 30 de zile.
Navalnîi a declarat în cursul zilei de marți că Administrația Penitenciarelor din Rusia ar fi cerut unei instanțe arestarea sa pentru o presupusă încălcare a termenilor unei pedepse cu suspendare la care a fost condamnat.
Administrația Vladimir Putin a anunțat, în cursul zilei de marți, că nu va lua în considerare solicitările statelor occidentale privind eliberarea disidentului rus Aleksei Navalnîi.
Totodată, Kremlinul și-a exprimat îngrijorarea cu privire la apelurile lui Navalnîi privind organizarea de proteste în Rusia.
Luni, ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a acuzat statele occidentale că „încearcă să distragă atenția de la cea mai gravă criză a modelului de dezvoltare liberal” folosindu-se de cazul Navalnîi.
Reacțiile oficialilor ruși vin în contextul în care Uniunea Europeană, Statele Unite și Marea Britanie au criticat în termeni duri arestarea lui Aleksei Navalnîi. Autoritățile europene au catalogat arestarea acestuia ca fiind „inacceptabilă” și iau solicitat eliberarea imediată a disidentului.