Una dintre cele mai populare destinații din UE, sufocată de turiști: „Voi sunteți teroriști”
Numai că venirea masivă a turiștilor pe insulă îi deranjează pe locuitori care au ajuns să afirme că i-ar prefera pe refugiați în locul acestora, scrie B1TV.
Astfel, oamenii au început să-și exprime nemulțumirile scriind diverse mesaje zidurile clărilor din zonă.
„Turismul distruge orașul”, este unul dintre mesajele locuitorilor nemulțumiți.
„Plecați acasă turiștilor! Bun venit, refugiați!” este un alt mesaj surprinzător, decoperit pe zidurile din oraș de un cetățean german care, la fel ca mulți alții, a renunțat la vacanța programată în Tunisia, pentru câteva zile de relaxare pe plajele din Mallorca.
De altfel, acesta este unul dintre mesajele afișate cel mai des în zonă, alături de un altul, prin care locuitorii insulei îi acuză pe turiști că ei sunt adevărații teroriști.
„Turiștilor, voi sunteți teroriști”, au scris oamenii.
Până în luna octombrie a acestui an, în Mallorca sunt așteptați peste 13,2 milioane de turiști, cu 16,5% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut.
Potrivit ziarului local Diario de Mallorca, casele de pe insulă vor fi „cele mai scumpe din lume” în 2016, cu o medie de 256 de euro pe noapte, tarife ce le depășesc pe cele din Paris, New York sau Tokyo.