Unde se află Salah Abdeslam, cel mai căutat om din lume, după atacurile din Paris. Ce spun serviciile secrete franceze

Publicat: 30 11. 2015, 19:22

Conform surselor citate de CNN, serviciile secrete franceze pornesc de la ipoteza că Salah Abdelslam a reușit să traverseze țările europene pentru a ajunge în Turcia, iar apoi în Siria, unde este fieful rețelei teroriste Stat Islamic.

Islamistul în vârstă de 26 de ani este dat în urmărire pentru implicare în atacurile teroriste comise pe 13-14 noiembrie la Paris, unde teroriștii au omorât 130 de persoane. Atentatele au fost revendicate de rețeaua teroristă sunnită Stat Islamic, activă în Siria și Irak.

Salah Abdelslam este cel care a închiriat vehiculul Volkswagen Polo cu care teroriștii s-au deplasat la sala de concerte Bataclan din Paris, unde au fost ucise 90 de persoane.

Teroristul a traversat frontiera dintre Franța și Belgia imediat după atentate, dar poliția nu l-a oprit pentru că autoritățile franceze nu stabiliseră că era implicat în atacurile teroriste. Ulterior, Abdeslam fusese văzut în Molenbeek (Bruxelles), dar nici autoritățile belgiene nu au reușit să îl captureze. Un alt presupus terorist, Mohamed Abrini, este în continuare în libertate.

Salah Abdeslam, 26 ani, naționalitate franceză (născut la Bruxelles, în suburbia Molenbeek). După atentat, a fost oprit de Poliție și lăsat să plece

Un aviz de cercetare și un mandat internațional de arestare au fost emise pe numele său la o zi după atentatele din Paris. El este singurul care a reușit să fugă dintre cei opt atacatori. După atentate, acesta a pornit spre Belgia, însoțit de doi prieteni. Jandarmii l-au controlat pe Salah Abdeslam în Cambra, în apropiere de granița cu Belgia, atunci când acesta se afla acolo cu doi prieteni, într-un VW Golf. Ei au fost lăsați să plece însă, pentru că numele său și al prietenilor nu apăreau pe vreo listă de persoane căutate. AFP citează patru surse care confirmă această informație.

Ulterior, anchetatorii au aflat că Salah Abdeslam ar fi condus una dintre mașinile pe care le-au folosit teroriștii kamikaze pentru a ajunge la Paris, Seat-ul negru care a fost găsit în zona districtelor X și XI în care s-au produs atacurile armate. Până acum, se știe că el a fost cel care a închiriat mașina Volkswagen Polo neagră, cea care a fost găsită în fața sălii Bataclan.

Din 2009 până în 2011, Salah a lucrat ca tehnician la Societatea de Transporturi Intercomunale din Bruxelles (STIB), scrie cotidianul La Libre Belgique. Și el ar fi parăsit Europa, pentru o perioadă, pentru a merge în Siria.

Salah este fratele mai mic al lui Brahim Abdeslam și fratele lui Mohammed, cel din urmă fiind arestat și eliberat în Belgia, iar primul murind în timpul atentatelor, aruncându-se în aer. Mohammed a fost eliberat luni de autorități, la fel și familia sa, după ce au fost interogați. Mohammed lucrează pentru consiliul local din Molenbeek de 10 ani și susține că el și mama sa habar nu aveau despre activitățile celor doi frați ai săi.