Ungaria a terminat gardul de sârmă ghimpată de la frontiera cu Croația
„Gardul a fost terminat în noaptea de vineri spre sâmbătă”, a declarat pentru AFP Attila Kovacs. Budapesta a decis să instaleze un gard de sârmă ghimpată pe 41 km de teren, restul de 330 km ai frontierei între cele două țări fiind delimitat de râul Drava, dificil de traversat, scrie Agerpres.
Budapesta, adeptă a unei linii dure împotriva migranților, a mai ridicat un astfel de gard pe 175 km la frontiera sa cu Serbia, pe care l-a întărit apoi cu o palisadă de patru metri înălțime.
Ungaria vrea să instaleze un gard de sârmă ghimpată și pe o parte din frontiera sa cu România, la est, notează AFP.
În ajun, Croația a transportat circa 4.400 de migranți în Ungaria, cu autobuzele sau cu trenul.
Ungaria a acuzat autoritățile croate că-i încurajează pe migranți să-i treacă „ilegal” frontiera. Însă Croația, devenită noua rută de exil a migranților din Siria după închiderea frontierei sârbo-ungare, a afirmat în cursul serii că a convenit cu Budapesta ca Ungaria să-i lase să intre pe teritoriul său pe migranții „vulnerabili”.