Ungaria, acuzații grave la adresa Marii Britanii în scandalul imigranților din UE. Reacție dură de la Londra

Publicat: 21 09. 2016, 22:32

Într-un interviu acordat BBC de la New York, unde participă la Adunarea Generală ONU, Péter Szijjártó a fost rugat să explice mesajul dintr-un pliant distribuit în Ungaria în campania dinaintea referendumului pe tema cotelor UE privind distribuirea imigranților. Mesajul pliantului este că în unele țări occidentale membre UE ar exista sute de „zone de ilegalitate”, ocupate de imigranți extracomunitari. Printre zonele menționate figurează și unele locuri din Londra.

„Există zone de ilegalitate în Europa, nu le vrem și în Ungaria”, a afirmat Szijjarto în interviul acordat BBC, potrivit Huffington Post.

Pe fondul iritării moderatorului BBC, Szijjártó a adăugat: „Îmi place Londra mult, nu-i problemă”.

„Acest pliant este inexact. Nu există nicio zonă în Marea Britanie în care nu s-ar aplica legile”, a reacționat miercuri seară Ministerul britanic de Externe, conform cotidianului francez Le Figaro. Ambasada britanică din Budapesta a transmis o notă de protest Ministerului ungar de Externe.

Ungaria va organiza pe 2 octombrie un referendum pe tema sistemului Uniunii Europene de a distribui conform unor cote obligatorii refugiați în statele membre. Potrivit sondajelor de opinie, majoritatea cetățenilor ungari se opun primirii de refugiați extracomunitari.

Guvernul de dreapta condus de Viktor Orban a luat măsuri dure pentru limitarea afluxului imigranților extracomunitari, construind garduri la frontierele cu Serbia și Croația. Budapesta a fost criticată în repetate rânduri de Uniunea Europeană. Recent, ministrul de Externe din Luxemburg, Jean Asselborn, a denunțat politicile Budapestei privind migrația, libertatea presei și independența justiției, pledând pentru excluderea Ungariei, cel puțin temporar, din Uniunea Europeană.