Ungaria analizează posibilitatea de a participa la ofensiva contra rețelei teroriste Stat Islamic
„Ungaria trebuie să contribuie mai mult la combaterea terorismului, în principal la ofensiva contra organizației Stat Islamic”, a declarat Peter Szijjarto în Parlament.
Șeful diplomației ungare a promis consultări cu liderii grupurilor parlamentare pe această temă.
Partidul Socialist și Coaliția Democrată – două formațiuni de opoziție – au anunțat că susțin inițiativa. Socialiștii au cerut discutarea planului antiterorist în comisiile parlamentare de profil.
Deputatul Agnes Vadai, membru al Coaliției Democrate, a declarat că rolul Ungariei în coaliția contra grupului terorist Stat Islamic în Irak și Siria va fi discutat joi.
Zeci de țări participă la coaliția internațională coordonată de Statele Unite care efectuează raiduri aeriene împotriva pozițiilor din Irak și Siria ale organizației teroriste sunnite Stat Islamic.