Ungaria îngheață cheltuieli bugetare pentru a scăpa de procedura de deficit excesiv a UE

Publicat: 10 05. 2013, 19:38
Actualizat: 07 02. 2016, 10:38
Ungaria va îngheța unele cheltuieli bugetare și este pregătită să adopte și alte măsuri, inclusiv creșterea celei mai mari taxe bancare din Europa, pentru a ieși din procedura de deficit execesiv derulată de Comisia Europeană, potrivit Bloomberg.

Ungaria va îngheța unele cheltuieli bugetare și este pregătită să adopte și alte măsuri, inclusiv creșterea celei mai mari taxe bancare din Europa, pentru a ieși din procedura de deficit execesiv derulată de Comisia Europeană, potrivit Bloomberg.

Guvernul va îngheța cheltuieli de 93 miliarde forinți (317 milioane euro) planificate pentru acest an, iar în 2014 este pregătit să economisească încă 80 miliarde forinți, în principal prin amânarea unor plăți pentru proiecte precum construcția de stadioane, a declarat ministrul Economiei, Mihaly Varga, într-o conferință la Budapesta.

Dacă măsurile sunt insuficiente, Ungaria este dispusă să majoreze și o taxă specială impusă băncilor sau taxa pe tranzacții financiare.

Premierul Viktor Orban încearcă să obțină ridicarea procedurii de deficit excesiv împotriva Ungariei, întrucât aceasta amenință să conducă la tăierea de fonduri comunitare. Fondurile europene au o contribuție de 95% la dezvoltarea infrastructurii din Ungaria, potrivit Bloomberg.

Comisia a delanșat procedura de deficit excesiv împotriva Ungariei în 2004, an în care țara a aderat la UE.

„Facem tot ce depinde de noi pentru a scoate Ungaria de pe lista rușinii și pentru a ieși din procedura de deficit excesiv”, a spus Varga.

Implementarea de noi măsuri de către Ungaria pentru menținerea deficitului bugetar în limita UE de 3% în acest an și în 2014 ar permite Comisiei să renunțe la procedura declanșată împotriva Budapestei, a declarat, la începutul lunii mai, comisarul UE pentru afaceri economice și monetare, Olli Rehn. Comisia a estimat că deficitul bugetar al țării s-ar putea situa la 3% în acest an și la 3,3% anul următor.

„Primele două măsuri de ajustare fiscală ar trebui să fie suficiente pentru a determina Comisia Europeană să revizuiască estimarea privind defciitul bugetar al Ungariei, permițând țării să iasă din procedura de deficit excesiv la începutul verii”, a declarat Zoltan Torok, analist la divizia ungară a Raiffeisen Bank International.

Ungaria a adoptat în mai multe rânduri anul trecut măsuri de reducere a deficitului bugetar, pentru a evita pierderea de fonduri europene. Guvernul ia noi măsuri pentru a-și atinge obiectivul de 2,7% pentru acest an și pentru 2014, deși nu le consideră necesare, a declarat un purtăor de cuvânt al executivului. În 2012, Ungaria a înregistrat un deficit bugetar de 1,9%.

Budapesta își menține estimarea pentru o creștere economică de 0,7% în acest an, întrucât guvernul se va concentra pe limitarea cheltuielilor în domenii cu impact mai redus asupra economiei, a afirmat ministrul Economiei.

Premierul Orban a naționalizat fondurile de pensii private și a impus taxe speciale în energie, retail și telecomunicații, precum și cea mai mare taxă pe bănci din UE, pentru a acoperi găurile din buget anul trecut. Guvernul a acuzat lobby-ul companiilor afectate de taxe pentru preocuparea UE privind politica bugetară a țării.