Ungaria își cere scuze la ONU, pentru prima oară în istorie, pentru Holocaust
Ungaria și-a cerut scuze pentru prima oară la Organizația Națiunilor Unite și și-a asumat responsabilitatea pentru rolul pe care l-a jucat în timpul Holocaustului, scrie politics.hu.
Declarațiile în acest sens au fost făcute de ambasadorul Ungariei la ONU, Csaba Korosi. „Datorăm scuze victimelor pentru că statul ungar este vinovat pentru Holocaust. În primul rând, pentru că nu a reușit să își protejeze cetățenii de distrugere și, în al doilea rând, pentru că a ajutat și a furnizat resurse financiare pentru comiterea unei crime în masă”, a declarat Korosi în cadrul unei conferințe de presă organizate la sediul ONU din New York, cu ocazia deschiderii unei serii de evenimente dedicate comemorării Holocaustului.
„Instituțiile statului ungar de la acea vreme împart responsabilitatea pentru Holocaust. Scuzele de astăzi ale statului ungar trebuie să devină parte a memoriei și a identității naționale”, a mai adăugat el.
Ambasadorul Ungariei la ONU a anunțat și că pe parcursul anului 2014 vor fi organizate mai multe evenimente în memoria victimelor Holocaustului. În centrul lor se vor afla copiii care au căzut victime ale Holocaustului și salvatorii.