Prima pagină » Știri externe » Ungaria se așteaptă la întoarcerea masivă a romilor, în urma modificării legii migrației în Canada

Ungaria se așteaptă la întoarcerea masivă a romilor, în urma modificării legii migrației în Canada

Ungaria se pregătește pentru întoarcerea masivă a câtorva mii de romi, care solicitau azil politic în Canada, proces care s-a complicat după modificarea recentă a legii canadiene privind imigrația, relatează AFP.

Ungaria se pregătește pentru întoarcerea masivă a câtorva mii de romi, care solicitau azil politic în Canada, proces care s-a complicat după modificarea recentă a legii canadiene privind imigrația, relatează AFP.

„Ungaria se pregătește pentru întoarcerea masivă a romilor care au părăsit anterior Ungaria pentru a pleca în Canada”, a explicat Zoltan Balog, ministrul pentru Resurse Umane, responsabil cu Educația, Sănătatea, Sportul și Afacerile sociale.

„Evident, aceste persoane nu se vor întoarce mâine, vom avea deci timp să ne pregătim pentru a remedia această problemă, înainte de introducerea noului sistem canadian, adoptat recent”, a adăugat acesta.

Zoltan Balog se referă la o modificare recentă a legii canadiene privind imigrația, Ottawa apreciind că Ungaria este un stat de drept democratic. Cetățenii ungari nu sunt deci eligibili pentru azil politic pe teritoriul canadian.

Potrivit cifrelor ambasadei Hungariei în Canada, este vorba de circa 5.200 de persoane, dintre care 4.500 au formulat o cerere în 2011 și 700 în 2012. Practic, toți provin din rândul minorității rome în Ungaria.

„Viitorul comunității rome este aici, în propria lor țară”, a apreciat ministrul ungar.

„Este adevărat că este dificil ca un rom să reușească în Ungaria, dar datorită programelor începute în ultimii ani, dorim să oferim posibilitatea obținerii unei educații și a unui loc de muncă pentru fiecare. Ungaria este casa noastră comună”, a adăugat acesta.

Între 600.000 și 800.000 de persoane fac parte din comunitatea romă a Ungariei, majoritatea locuind în condiții dificile. Această minoritate este afectată de o rată mare a șomajului și adesea victimă a discriminării.

Citește și