Prima pagină » Știri externe » Ungaria și China avansează PARTENERIATUL bilateral /Xi Jinping vrea intensificarea cooperării cu țările din estul Europei

Ungaria și China avansează PARTENERIATUL bilateral /Xi Jinping vrea intensificarea cooperării cu țările din estul Europei

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a stabilit cu președintele Chinei, Xi Jinping, avansarea relațiilor bilaterale, cu accent pe schimburile comerciale, iar liderul de la Beijing a semnalat intenția de intensificare a cooperării cu țările din centrul și estul Europei.

”Ungaria a avut mereu o relație de prietenie cu China, ancorată politic pe respect reciproc. Am considerat permanent China un stat prieten, iar, din punct de vedere istoric, țările noastre nu se pot plasa niciodată pe direcții opuse. Avem de zeci de ani relații strânse de cooperare și prietenie”, a declarat Viktor Orban, citat de postul de televiziune Sky News.

Liderul de la Budapesta a notat că, în ultimii 20 de ani, volumul schimburilor comerciale între Ungaria și China a crescut de patru ori.

La rândul său, Xi Jinping a salutat, cu ocazia întâlnirii de la Budapesta, stadiul relațiilor bilaterale și a semnalat avansarea cooperării.

”Anul acesta, marcăm 75 de ani de relații diplomatice între China și Ungaria. În ultimii 75 de ani, relațiile s-au bazat permanent pe respect reciproc și avantaje reciproce, pentru a ne asigura că relațiile avansează în direcția corectă. Relațiile bilaterale sunt în cel mai bun moment al istoriei. Am avut discuții amicale și productive cu premierul Ungariei. Am avut discuții aprofundate și am fost de acord pe larg asupra dezvoltării relațiilor bilaterale în noua eră, în probleme de interes reciproc”, a declarat Xi Jinping.

Liderul chinez a anunțat avansarea parteneriatului cu Ungaria și intensificarea relațiilor comerciale cu națiunile central și est-europene.

”Am decis să emitem o declarație comună despre lansarea unui parteneriat strategic complet pentru noua eră dintre China și Ungaria. Credem amândoi că relațiile de cooperare între China și țările central și est-europene sunt conforme cu principiul consultărilor extinse și contribuțiilor pentru beneficii comune”, a subliniat președintele Chinei.

Foto: Profimedia

Citește și:

Viktor Orban cere NEGOCIERI de pace între Rusia și Ucraina, avertizând asupra riscurilor unui război mondial

Licențiat în Jurnalism, Științe Politice și Teologie Ortodoxă, Mihail Drăghici este activ în presa centrală din 2002, având o activitate de peste 20 de ani ca editor de știri externe la una ... vezi toate articolele

Citește și