Ungaria și Polonia anunță că nu își schimbă părerea legat de bugetul UE și de fondul de redresare economică

Publicat: 04 12. 2020, 15:40
Ungaria și Polonia anunță că nu își schimbă părerea legat de bugetul UE și de fondul de redresare economică. Sursa foto: Shutterstock

Ungaria nu poate în continuare să accepte condiționarea alocării de fonduri europene de respectarea principiilor statului de drept, a declarat vineri premierul acestei țări, Viktor Orban.

Totodată, oficialul de la Budapesta a adăugat că cele două chestiuni ar trebui abordate separat, potrivit site-ului agenției Agerpres.

El a respins propunerea de a exista o declaraţie explicativă ataşată la reglementări, care a determinat un înalt oficial guvernamental polonez să declare joi că Varşovia ar putea accepta pachetul propus de UE.

Vicepremierul polonez Jaroslaw Gowin a declarat că Polonia ar putea să fie dispusă să renunțe la vetoul față de bugetul european și față de fondul de relansare economică dacă liderii europeni acceptă o declarație explicativă în privința legăturii dintre fondurile europene și statul de drept.

Cu toate acestea, vineri, purtătorul de cuvânt al Guvernului polonez, Piotr Muller, a scris pe Twitter că poziția Poloniei de a se opune acestei condiționări rămâne neschimbată.

„Pentru noi, această soluţie, de a ataşa o declaraţie ca un bileţel lipit de o bucată de hârtie pentru a-ţi aminti de ceva, nu va funcţiona. Ungaria insistă în continuare ca cele două lucruri să fie separate. Lăsaţi neschimbat status quo-ul şi totul va merge simplu şi rapid”, a spus vineri Viktor Orban.

Ungaria și Polonia au blocat proiectul de buget

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a avertizat că țara sa va bloca adoptarea proiectului de buget în cazul în care va fi introdusă clauza referitoare la respectarea normelor statului de drept.

Acesta a adăugat că mecanismul conține „definiţii neclare privind încălcarea normelor”, astfel că „pot apărea abuzuri politice”.

Și premierul Poloniei, Mateusz Morawiecki, a transmis o scrisoare către instituțiile Uniunii Europene prin care a informat că țara sa va bloca adoptarea bugetului comunitar pentru perioada 2021-2027 în cazul în care accesul la fondurile europene va fi condiționat de respectarea statului de drept de către guvernele statelor membre.

Președinția germană a Consiliului Uniunii Europene a ajuns la un acord cu Parlamentul European în ceea ce privește bugetul UE pentru perioada 2021-2o27, însă pentru a intra în vigoare, proiectul de buget, în valoare de 1.074,3 miliarde de euro, dar și Fondul de relansare economică, în valoare de 750 de miliarde de euro, trebuie aprobate formal atât de Parlamentul European, cât și de Consiliul UE.

Prin condiționarea alocării de fonduri europene de respectarea statului de drept, decisă în urma unor lungi negocieri între Parlamentul European și președinția germană a Consiliului Uniunii Europene, atât Budapesta cât și Varșovia riscă să piardă miliarde de euro fonduri europene.