Ungaria, Slovacia și Serbia fac un PACT pentru a combate imigrația ilegală. Liderii celor trei țări au promis că vor stopa acest fenomen recurent

Publicat: 22 10. 2024, 19:57
Sursa foto: Profimedia

Ungaria, Slovacia şi Serbia au promis să reducă migraţia ilegală din Uniunea Europeană, susțin liderii celor trei ţări, potrivit unei declarații comune emise marți.

Reuniţi la Komarno, în Slovacia, la graniţa cu Ungaria, preşedintele sârb Aleksandar Vucic, premierul slovac Robert Fico şi şeful guvernului ungar Viktor Orban au subliniat necesitatea unei schimbări în politica Uniunii Europene privind migrația ilegală și au promis să stopeze fenomenul.

Majoritatea imigranților provin din Orientul Mijlociu şi Africa, și ajung în regiune pe ruta Balcanilor, care trece prin Serbia şi ajunge în UE, prin Ungaria. În general, imigranţii încearcă să ajungă în ţările bogate vestul Europei, informează Reuters.

Numărul de treceri ilegale în Balcanii de Vest a scăzut cu 79% faţă de anul trecut, până la puţin sub 17.000 în primele nouă luni ale anului curent.

„Anul acesta, sunt cu 80% mai puţini migranţi în Serbia decât anul trecut. Vom continua să lucrăm la acest capitol pentru a obține în continuare rezultate bune pe viitor”, a declarat preşedintele sârb Aleksandar Vucic.

Fico, gazda întâlnirii trilaterale, a subliniat că lupta împotriva imigraţiei ilegale este o prioritate absolută, iar lipsa de acțiune are efecte negative asupra Europei.

„În planificarea următorului buget al UE după 2027, va trebui să insistăm ca o parte substanţială din fonduri să fie dedicată combaterii imigraţiei ilegale, deoarece aceasta reprezintă o ameninţare gravă la adresa securității noastre”, a transmis Fico.

Orban s-a rezumat să precizeze că cererile de azil trebuie evaluate cu strictețe înainte să se permită cuiva intrarea în UE, dând exemplul țării sale, care a înregistrat un succes vizibil la acest capitol.

Migraţia ilegală rămâne o problemă politică cheie în Europa la aproape zece ani de la criza din 2015, când aproximativ un milion de persoane au ajuns în spațiul comunitar.

Deși țara sa nu se află în Uniunea Europeană, președintele sârb Vucic a subliniat că Serbia nu va deveni niciodată un centru pentru trierea migranților, făcând aluzie la înțelegerea pe care Italia a parafat-o recent cu Albania.