Cetățenii ungari urmează să fie întrebați în cadrul acestui referendum „Vreți să permiteți Uniunii Europene să impună ca obligatorie mutarea unor cetățeni care nu sunt unguri în Ungaria, fără aprobarea Adunării Naționale”.
Întrebarea urmează să fie supusă, de asemenea, aprobării Curții Supreme ungare (Kuria).
Într-un incident separat, Comisia a condamnat perturbarea procedurii depunerii unor inițiative în vederea organizării unor referendumuri.
„Prezența și comportamentul” unui grup de „huligani” în sediul Biroului Național pentru Alegeri, în timp ce deputați socialiști și „persoane private” depuneau inițiative în vederea unui referendum, sunt împotriva legii, a denunțat Comisia luni.
Comisia a răspuns astfel unei plângeri depuse de către socialistul Istvan Nyako, care a insistat că a fost reținut de „huligani”, iar o „persoană privată”, care a sosit la Birou ulterior, a reușit să înregistreze inițitiva înaintea socialiștilor.
Ambele referendumuri privesc interzicerea cumpărăturilor duminica în Ungaria.
Comisia a apreciat că nu poate stabili dacă „huligani” i-au reținut efectiv pe socialiști sau dacă „persoana privată și însoțitorul ei au profitat de situație”.
În privința inițiativelor care vizează același subiect, Biroul examinează prima inițiativă primită.
Comisia a dat undă verde unei inițiative în vederea organizării unui referendum care a fost depusă înaintea celei socialiste.
Potrivit acestei propuneri aprobate, alegătorii urmează să spună dacă sunt de acord sau nu ca magazinele să rămână în continuare închise duminica.
Această inițiativă a fost depusă marți, după ce socialiștii au formulat o plângere în care afirmă că un grup de „huligani skinheads” i-au reținut pe reprezentanții partidului la intrarea în sediul Biroului, în timp ce alt inițiator și însoțitorul acestuia intrau în sediu și au reușit să-și înregistreze inițiativa cu doar câteva secunde înaintea socialiștilor.