Uniunea Europeană a creat un regim special de SANCȚIUNI contra grupurilor palestiniene Hamas și Jihadul Islamic
Uniunea Europeană a creat, vineri, un cadru special pentru aplicarea de restricții împotriva indivizilor și entităților care le oferă susținere organizațiilor militante palestiniene Hamas și Jihadul Islamic, fiind introduși pe lista restricțiilor șase indivizi.
Consiliul Uniunii Europene a anunțat înființarea unui ”cadru special de măsuri restrictive” care va permite tragerea la răspundere a ”indivizilor și entităților care susțin, facilitează și permit acțiunile violente comise de grupurile Hamas și Jihadul Islamic”.
”Uniunea Europeană arată că este pregătită să adopte măsuri decisive pentru a reacționa la brutalitatea demonstrată de teroriști pe 7 octombrie. Israelienii și palestinienii merită să conviețuiască într-un mediu de pace corectă, durabilă și sigură”, a declarat Josep Borrell, Înaltul reprezentant al UE pentru Afaceri Externe și Politici de Securitate.
Membri ai grupurilor militante palestiniene Hamas și Jihadul Islamic au atacat, pe 7 octombrie 2023, comunități din sudul Israelului. Atacurile teroriste s-au soldat cu aproximativ 1.200 de morți și peste 5.400 de răniți.
”Decizia de astăzi a fost luată ținând cont de gravitatea recentelor atacuri împotriva Israelului și în contextul necesității de combatere a acțiunilor violente care amenință pacea și securitatea la nivel internațional, având rolul de a împiedica astfel de acțiuni violente ale grupurilor Hamas și Jihadul Islamic în viitor. Noul regim de sancțiuni completează măsurile restrictive adoptate contra grupurilor Hamas și Jihadul Islamic prin Poziția comună 2001/931/CFSP (lista teroristă a UE)”, precizează Consiliul UE.
În virtutea deciziei de acum, Consiliul UE a dispus aplicarea de sancțiuni împotriva a șase indivizi acuzați că furnizează sprijin financiar grupului islamist palestinian Hamas. Este vorba de un om de afaceri din Sudan, Abdelbasit H. Kh., proprietarul firmei Shuman for Currency Exchange SARL, de Nabil Ch., de fiul acestuia, Khaled Ch., de Rida Ali Khamis, unul dintre finanțatorii grupului Hamas, de militantul Hamas Musa Dudin și de antreprenorul algerian Aiman D.
Foto: Profimedia
Citește și: