Prima pagină » Știri externe » Uniunea Europeană cere ARMISTIȚIU imediat între Israel și Hezbollah /„În caz contrar, Libanul se va destrăma”

Uniunea Europeană cere ARMISTIȚIU imediat între Israel și Hezbollah /„În caz contrar, Libanul se va destrăma”

Uniunea Europeană solicită armistițiu imediat între Israel și grupul islamist Hezbollah, afirmă Josep Borrell Fontelles, Înaltul reprezentant UE pentru Afaceri Externe și Politici de Securitate, avertizând că, din cauza conflictului militar, Libanul riscă să se destrame.

”Referitor la situația din Liban, nu au nicio scuză pentru a nu accepta armistițiul. Proiectul acordului negociat de Statele Unite și Franța abordează toate preocupările de securitate ale Israelului. Nu există nicio scuză de a nu aplica acest armistițiu. În caz contrar, Libanul se va destrăma”, a declarat Josep Borrell, cu ocazia reuniunii miniștrilor de Externe ai țărilor din UE, aflată în curs în Fiuggi-Anagni, Italia.

”În Liban, sunt aproape 4.000 de victime civile, iar tot sudul Libanului a fost distrus. Forțele Misiunii ONU de pace sunt vizate de atacuri, tocmai am vorbit cu generalul aflat la comanda Misiunii UNIFIL. Sunt atacate și forțele militare libaneze de către armata israeliană, iar aproape 50 de militari libanezi au fost uciși. Armistițiul este absolut necesar dacă vrem ca sute sau mii de persoane să se poată întoarce la casele lor”, a subliniat Josep Borrell.

Administrația SUA continuă eforturile diplomatice pentru un armistițiu între Israel și Liban, a anunțat luni seară Departamentul de Stat, precizând că sunt ”progrese” în negocieri, dar nu s-a ajuns încă la un acord definitiv. Guvernul Benjamin Netanyahu ar urma să aprobe marți planul de pace, afirmă surse guvernamentale israeliene.

”Au fost progrese comparativ cu situația de săptămâna trecută, dar nu am terminat încă, nu este nimic final până nu este totul finalizat”, a declarat luni seară, într-o conferință de presă, Matthew Miller, purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat.

Aproximativ 60.000 de persoane au fost evacuate în ultimul an din comunitățile situate în nordul Israelului, din cauza atacurilor cu rachete lansate de combatanții Hezbollah ca reacție la ofensiva israeliană în Fâșia Gaza. În acest context, armata israeliană a bombardat constant pozițiile Hezbollah din Liban și a declanșat o ofensivă terestră. Bilanțul bombardamentelor israeliene este de cel puțin 3.754 de morți și 15.626 de răniți în Liban.

Foto: Profimedia

Video: Comisia Europeană

Citește și:

Washingtonul este încrezător în șansele unui ARMISTIȚIU în Liban /Israelul ar urma să aprobe marți acordul cu Hezbollah

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Solstițiul de iarnă 2025. Ce se întâmplă în cea mai scurtă zi a anului
Digi24
Un fost judecător al CCR explică de ce „nu e posibil” referendumul în Justiție anunțat de Nicușor Dan
Cancan.ro
Pe ce dată trebuie să plătești factura la Digi RCS-RDS, pentru a primit 10% înapoi. Este valabil pentru toți abonații din România
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție de neratat. Imaginile care le-au tăiat respirația italienilor
Adevarul
Imagini virale dintr-un avion aproape gol. Doar șapte români au zburat spre Londra
Mediafax
Romanul din 1987 care a devenit bestseller peste noapte. A stârnit o adevărată revoltă!
Click
Ce spun psihologii despre oamenii care păstrează pungile, borcanele goale, hârtia de ambalaj „pentru orice eventualitate”
Cancan.ro
Ultimul mesaj postat de Mălina e tulburător: 'Dă-mi, Doamne, timp. Mai dă-mi un anotimp'
Ce se întâmplă doctore
Cum arată Narcisa Suciu la mai bine de 15 ani de când a plecat în Finlanda. De ce s-a reîntors în țară? E de nerecunoscut
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Mașini premium SH cu probleme. Expert: „Check engine aprins, beculețe care clipocesc...”
Descopera.ro
Caietele secrete ale unui mare om de știință au fost dezvăluite
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ce te doare, Bulă? – Mă doare buzunarul, dom doctor …
Descopera.ro
Care este orașul european „campion la mâncare”?