Uniunea Europeană salută propunerile privind Brexit, însă avertizează că încă există probleme
Premierul Boris Johnson a formulat miercuri propuneri propuneri generale privind frontiera dintre provincia britanică Irlanda de Nord și Irlanda, pledând pentru o perioadă de tranziție limitată și anunțând că așteaptă compromisuri din partea Uniunii Europene.
„Președintele Juncker a salutat determinarea premierului Johnson de a avansa în discuții înainte de Consiliul European din octombrie și de a progresa în favoarea unui acord”, se arată într-un comunicat al Comisiei Europene.
Cu toate acestea, Uniunea Europeană a avertizat că mai rămâne multă muncă de făcut, în special în ceea ce privește aranjamentele vamale post-brexit.
„Există progres, însă din nefericire rămâne multă muncă de făcut pentru a îndeplini cele trei obiective: frontiera, economia și protejarea pieței unice”, a declarat negociatorul UE pentru Brexit, Michel Barnier.
„Vom continua să lucrăm pentru a ajunge la un acord. Un scenariu de Brexit fără acord nu va fi niciodată alegerea Uniunii Europene”, a adăugat acesta.