Uniunea Europeană vrea să CONDIȚIONEZE acordarea de subvenții către companiile din China de transferul de tehnologie
Uniunea Europeană intenționează să forțeze companiile din China să transfere proprietatea intelectuală către companiile europene în schimbul subvențiilor UE, ca parte a unui regim comercial mai dur pentru tehnologiile curate.
Noile condiții ar impune companiilor chineze să aibă fabrici în Europa și să împărtășească tehnologia cu companiile europene, scrie Financial Times.
Noile norme vor fi introduse atunci când Bruxelles-ul va cere oferte pentru granturi de 1 miliard de euro pentru proiecte de dezvoltare de baterii, în decembrie, au spus doi oficiali UE de rang înalt.
Proiectul pilot ar putea fi implementat și în alte scheme de subvenții ale Uniunii Europene, au spus cei doi oficiali.
Criteriile ar putea fi supuse modificărilor înainte de licitație, au mai spus oficialii.
La o scară mult mai mica, cerințele imită modelul folosit în China, unde companiile străine trebuie să ofere acces la tehnologia lor în schimbul accesului la piața chineză.
Planurile Uniunii Europene ilustrează poziția din ce în ce mai dură a Europei față de China, în încercarea de a ajuta companiile din blocul comunitar – supuse unor reglementări stricte de mediu – să nu piardă teren în fața importurilor ieftine dar mai poluante.
Luna trecută, Comisia Europeană a confirmat introducerea unor taxe vamale tarife de până la 35% pentru vehiculele electrice chinezești, pe lângă taxa existentă de 10%.
De asemenea, Comisia Europeană a introdus cerințe mai stricte pentru companiile care solicită subvenții pentru hidrogen, decretând că doar 25% din piesele din electrolizoarele utilizate pentru a produce hidrogen pot fi obținute din China.
Persoane apropiate președintelui-ales al SUA, Donald Trump, au declarat că Trump va pune presiune asupra UE pentru a-i urma exemplul și a ridica mai multe bariere în calea bunurilor și investițiilor chinezești.
Dacă Donald Trump își concretizează amenințarea de a impune taxe vamale 60% asupra exporturilor chinezești, Beijingul ar încerca să le redirecționeze către alte regiuni, cum ar fi UE – care, la rândul său, ar căuta măsuri pentru a reduce importurile.
„Dacă vrem să colaborăm cu Trump pe o parte din agenda sa, atunci trebuie să decidem ce să facem cu China”, a declarat un diplomat UE de rang înalt.
Foto: Profimedia
CITIȚI ȘI: