Unul dintre cei mai bogați oameni din lume compară Brexitul cu o ”evadare din închisoare”
Omul de afaceri s-a pronunțat și cu privire la un alt subiect controversat – candidatul Donald Trump la președinția Statelor Unite, desprea acesta spunând că este „un om foarte capabil”, potrivit The Guardian, citat de paginademedia.
În prima sa ieșire publică de la momentul istoric al referendumului, proprietarul ziarelor The Times, Sun și Wall Street Journal, a spus că ieșirea din Uniunea Europeană este ca ‘o evadare din închisoare … suntem afară” și a sugerat că negocierile unui acord comercial între Marea Britanie și Statele Unite nu vor dura mult.
Cunoscut drept un eurosceptic, Murdoch a fost tăcut în perioada campaniei pentru referendum, deși cel mai vândul ziar din Marea Britanie, The Sun, care îi aparține, s-a poziționat clar împotrivia Uniunii Europene.
La o conferință de afaceri găzduită în această săptămâna de Times, Murdoch a ridicat în slăvi virtuțile votului pro-Brexit și campania în sine.
Comentariile lui Murdoch au sugerat că ziarul The Sun și-a reflectat propriile viziuni în direcția euroscepticismului, inclusiv editorul publicației Tony Gallagher fiind unul dintre cei care au criticat Uniunea Europeană.
Murdoch a mai spus că în situația în care fostul primar al Londrei Boris Johnson va renunța la unele promisiuni făcute în campania pro-Brexit, precum problema imigrației, se va declansa o revoltă de proporții.
Proprietarul televiziunilor Fox și Sky a făcut o serie de comentarii pozitive și la adresa lui Trump, candidatul republican la președinția Statelor Unite, în comparație cu competitorul său democratic, Hillary Clinton.