Unul dintre cei mai controversați șefi de stat s-ar putea retrage din politică după încheierea celui de-al doilea mandat de președinte. „Opt ani sunt suficienți”

Publicat: 18 06. 2012, 14:42
Actualizat: 18 06. 2012, 14:42

Președintele Iranului, Mahmoud Ahmadinejad, se va retrage din politică după expirarea celui de al doilea mandat și nu intenționează să revină la putere după modelul lui Vladimir Putin, potrivit ediției de duminică a unui cotidian german, citat de CNN.

„Opt ani sunt suficienți”, a declarat liderul iranian controversat pentru Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung.

Conform legii, acesta nu are dreptul să candideze la un al treilea mandat în 2013, dar liderul rus Vladimir Putin, care a fost nevoit să se retragă de la președinție de o lege similară, a petrecut echivalentul unui mandat în funcția de premier, revenind la putere în acest an.

Potrivit observatorilor, Putin domină viața politică în țara sa într-un mod cu totul diferit față de Ahmadinejad. Acesta a dus o luptă continuă pentru putere cu Liderul Suprem al Iranului, Ali Khamenei, și, potrivit sondajelor, pierde.

„Cred că Ahmadinejad a subestimat puterea lui Khamenei și și-a supraestimat propria putere”, a declarat Haleh Esfandiari, directoare pentru Studii în Orientul Mijlociu în cadrul Centrului Internațional Woodrow Wilson, luna trecută.

„Poți supăra pe oricine, dar în nici un caz pe el”, a declarat Esfandiari, care a petrecut trei luni la închisoare în 2007, în timpul unei vizite în Iran.

În opinia acesteia, Ahmadinejad poate rămâne ca o „rață șchioapă” în urma unei confruntări cu Khamenei.

Forțe din cadrul Guvernului au început să verifice eforturile lui Ahmadinejad de a înlocui oficiali de rang înalt și au început să îi cerceteze pe principalii consilieri ai președintelui, a declarat analistul Alireza Nader.

„Cred că este un simptom al nemulțumirii generale față de președintele Ahmadinejad faptul că puterile și gesturile sale sunt restricționate de diferite centre de putere din Iran”, a precizat Nader, expert în politică iraniană în cadrul centrului de analiză, RAND Corp.

Clava Ungureanu, clava.ungureanu@mediafax.ro